Bush: „veni, vedi, vici”

aprilie 2, 2008

 

Astăzi la Bucureşti începe summit-ul NATO. Ce crime se vor discuta la această „îngrămădire” satanică ştiu numai sacerdoţii propriu-zişi. Cert e că Statele Unite nu mai sunt interesate într-o alianţă puternică, ci una subordonată. După cum spune cotidianul rus „RBC daily”, SUA doreşte să „dilueze” conţinutul alianţei cu ţări din fostul bloc sovietic gata să înfăptuiască orice prostie „insuflată” de Washington. Astfel, Casa Albă îşi asigură pe viitor nişte aşa zişi aliaţi care vor repeta întocmai comanda americană. Dacă SUA spune: „Să invadăm cutare stat”, chiar dacă vreo ţară membră a NATO e împotrivă, „neofiţii” vor susţine ideea. De care democraţie mai poate fi vorba aici.. Alaltăieri „Augustul” Preşedinte american a vizitat Kievul, şi credeţi că a venit ca un preşedinte ordinar? Nici ca cum! A adus cu sine o echipă specială de lunetişti care aveau ordin şi drept(asigurat de conducerea de la Kiev) să tragă în oricine care se va afla la balcon sau pe acoperişul unei case cu un obiect ASEMĂNĂTOR unei arme. Iar cetăţenilor care trăiesc în zona pe unde trecuse cortegiul li se interzisese să iasă din case şi nici măcar la balcon sau pe acoperiş, exact ca pe vremea dinastiilor chineze în Evul Mediu. Iar în azi, chiar cu 40 de minute în urmă, au fost utilizate forţele speciale pentru a ridica aproximativ ZECE militanţi antiNATO care s-au înâlnit într-o hală dezafectată. Despre ce vorbeşte asta? Că nu avem dreptul la opinie. Ca pe vremea lui Ceauşescu.. Cu ce e mai bun NATO decât Blocul Sovietic? E la fel, chiar aş spune că e şi mai şi..

Rachetele Iranului ar putea ajunge pe viitor şi în România„, spune Bush. Păi ce legătură are România cu Iranul? E rentabil dealtfel, să convingi opinia publică că România are aceleaşi scopuri şi duşmani ca şi SUA. Cu 70 de ani în urmă s-a acţionat la fel. Europa a fost înnecată în sânge, România a fost ciopârţită, s-a creat statul Israel, iar mai apoi şi Orientul Apropiat a fost înnecat în sânge.. Acestea sunt rezultatele războiului mondial început împotriva ţărilor care îşi doreau o politică naţională. Să ne rugăm ca România să NU ia parte la milionele de omoruri care sunt şi vor fi comise de această alianţă anti-naţională, anti-creştină şi anti-religie în general!

Octavian Andreescu


Apocalipsa azi..

aprilie 2, 2008

Un film realizat de BBC despre Încălzirea şi Întunecarea Globală. Le recomand tuturor celor ce sunt interesaţi în viitorul nostru şi al copiilor noştri. Ajutăne Doamne să supravieţuim şi încercarea asta!


Steaua iudeilor va lua locul Sf. Cruci din biserici?

aprilie 1, 2008

De când oare bisericile ortodoxe s-or fi transformat ele în sinagogi? S-ajuns ca pe biserici şi în interiorul lor, la loc de cinste să fie pusă steaua iudeilor. Nemaivăzut.

Crucea cu steaua iudaică în centru, cupola catedralei „Sfânta Treime” din Kiev, Ucraina

Dumnezeu nu lasă să-i fie batjocorită biserica. Iată judecata dreaptă! (aceeaşi catedrală, mistuită de flăcările unui incendiu)

policandrul în forma stelii lui David, chiar în catedrala patriarhală „Hristos – Mântuitorul” din Moscova, Rusia.

Sursa 


Cu Dumnezeu, înainte!

aprilie 1, 2008

Astăzi deschid şi eu un blog. Un blog ortodox. Cu ajutorul căruia să împărtăşesc lumii nu doar gândurile şi părerile mele, ci şi diferite informaţii utile selectate din alte surse. Oricine e dispus să discute, dar mai ales să gândească, e benevenit aici.  Cred că cu ajutorul Domnului am să înnoiesc sistematic conţinutul acestei pagini web. Dacă cineva are informaţie importantă pe care ar dori s-o plaseze aici, n-are decât să-mi scrie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Octavian Andreescu